O nouă sesiune de admitere la Institutul Medico-Militar de la Tîrgu-Mureș

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a aprobat organizarea, în data de 7 septembrie, a unei noi sesiuni de admitere pentru 20 de locuri repartizate Instititului Medico-Militar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu-Mureș, specializarea Medicină – limba engleză. Candidații trebuie să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, să aibă vârsta de cel mult 30 de ani împliniți în anul 2018 și să cunoască foarte bine limba engleză.

Recrutarea candidaților va avea loc în perioada 13 – 24 august, la sediul birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare din județul⁄sectorul de domiciliu, iar probele de selecție aptitudinală se vor desfășura în perioada 20-30 august. Candidații declarați ”admis” la selecÅ£ie se vor înscrie la examen exclusiv online, pe site-ul instituției de învățământ, în perioada 3 – 5 septembrie, iar examenul se va susține în data de 7 septembrie. Metodologia de admitere va fi identică cu cea din sesiunea din iulie, inclusiv bibliografia de examen.

Detalii suplimentare în ceea ce privește admiterea se regăsesc pe site-ul Direcției Generale Management Resurse Umane, la adresa
https:⁄⁄dmru.mapn.ro⁄app⁄webroot⁄fileslib⁄upload⁄files⁄2018⁄anunturi⁄AnuntAdmitereIMM.pdf