Armata României continuă să sprijine autoritățile centrale și locale în acțiunile destinate limitării răspândirii virusului SARS - CoV 2
Șeful Direcției informare și relații publice a MApN, colonelul Constantin SPÎNU, a făcut luni, 30 aprilie, la DIGI TV, o sinteză a acțiunilor desfășurate, în ultimele 10 zile, de către militari pe această linie.
Printre acestea se numără operaționalizarea spitalului militar ROL 2 de la Otopeni, instalarea unei a doua facilități de acest tip la Constanța, acțiunile în sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, transportul de persoane și echipamente, inclusiv operațiunile de transport aerian, instalarea de corturi de triaj epidemiologic la spitalele din țară și creșterea numărului zilnic de teste făcute de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" pentru depistarea infectării cu noul coronavirus.