Mărturiile unui chirurg despre ce a însemnat lupta pentru viață în timpul pandemiei Covid 19

Colonel medic dr. Mihai Tãnase, medic militar cu o carierã prestigioasã în spate și o experiențã pe mãsurã, Șeful Secției Chirurgie generalã I și coordonator al echipei de chirurgie dedicatã managementului pacienților COVID 19 și afecțiuni chirurgicale, a acceptat sã vorbeascã, deschis, așa cum îi este felul, despre provocãrile la care a fost supus sistemul medical românesc pentru pregãtirea reacției rapide de rãspuns în cazul acestui fenomen care a paralizat întreaga lume, despre eforturile umane și materiale fãcute în aceastã perioadã, depre lecțiile învațate și depre cazurile medicale care l-au impresionat.

“Infecția cu SARS-CoV-2 a determinat transformãri medicale profunde atât în ceea ce privește procedurile și protocoalele medicale, cât și perfecționarea cadrelor medicale. Cu siguranțã, acest eveniment reprezintã un punct de cotiturã în viața fiecãrui om, indiferent cã este sau nu parte din sistemul medical. M-am confruntat cu situații inedite deși, experiența acumulatã mi-ar fi dat posibilitatea sã spun cã le-am trãit pe toate.”

Un material realizat de col. Oana Ciobanu și Daniel Iancu


Alte filme ale autorului: Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila";

Rolul triajului epidemiologic la Spitalul Universitar Militar Central “Dr. Carol Davila”

Rolul triajului epidemiologic la Spitalul Universitar Militar Central ...

Mai mult
Maratonul vaccinarii - declaratii persoane vaccinate

Maratonul vaccinarii - declaratii persoane vaccinate

Mai mult
Interviu pacientă ROL 2

Interviu pacientă ROL 2

Mai mult