NATO este alături de aliaţi şi ia măsuri în lupta împotriva COVID-19

Miniştrii de externe din statele membre ale NATO au analizat joi, 2 aprilie, într-o reuniune în sistem de videoconferinţă, răspunsul la criza globală provocată de pandemia COVID-19.
Nu au fost neglijate însă aspectele de securitate astfel încât Alianţa Nord-Atlantică să rămână pregătită să se apere în faţa oricărei ameninţări şi să prevină transformarea actualei crize sanitare într-o criză securitară.
Claudiu Pândaru, jurnalist DIGI 24, la scurt timp după încheierea reuniunii, a realizat un interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, despre principalele decizii luate în cadrul reuniunii.
Printre acestea se numară:
- coordonarea de către comandatul suprem aliat din Europa a tot ce înseamnă modalităţi de sprijin şi de dirijare a materialelor şi resurselor în exces la nivel naţional către aliaţii care au nevoie de ajutor
- simplificarea procedurilor de survol aerian pentru aeronavele militare
- punerea la dispoziţie a logisticii Alianţei pentru transportul diferitelor materiale între ţări
- și folosirea unei agenţii specializate a NATO pentru achiziţionarea de materiale medicale în comun, cu costuri mai mici, cu eficacitate mai mare şi cu un randament mai bun pentru fiecare dintre ţările aliate.